Compania StarNet a lansat în data de 3 mai la Ungheni proiectul „Noi apreciem inteligenţa”. La ceremonia de semnare a protocolului de aderare la proiect a liceelor din Ungheni au fost prezenţi: primarul or. Ungheni, Alexandru Ambros, şefa Direcţiei Învăţământ, Tineret şi Sport a raionului Ungheni, Iulia Pancu, director al Centrului Tineret din Ungheni, Angela Ciocârlan, directorii liceelor-partenere şi reprezentanţii companiei StarNet.
Cinci licee din Ungheni: „Ion Creangă”, „Vasile Alecsandri”, „Mihai Eminescu”, „Gheorghe Asachi”, ”Alexandr Puşkin” au aderat la proiectul „Noi apreciem inteligenţa” şi au fost conectate gratuit la Internet, iar elevii, părinţii şi profesorii au devenit parte a comunităţii virtuale www.liceu.md unde sunt înregistrate săptămânal datele şcolare: prezenţa la lecţii, notele primite, mediile semestriale. De asemenea, cei mai buni elevi din liceele-partenere sunt premiaţi trimestrial de către compania StarNet.
Proiectul a fost lansat în anul 2009 în Chişinău de către StarNet şi pe parcurs a reuşit să adune mulţi parteneri şi susţinători, care i-au apreciat valoarea. În prezent, proiectul întruneşte 22 de licee-partenere, care adună împreună peste 15 mii de elevi şi aproximativ 1350 profesori.
”Ideea proiectului „Noi apreciem inteligenţa” a pornit din dorinţa de a participa la procesul educaţional al tinerei generaţii şi de a stimula spiritul competiţiei şi al inovaţiei la copii. Ne bucurăm mult că am ajuns să extindem aria de dezvoltare a proiectului şi în Ungheni - Capitala Tineretului 2011. Avem speranţă că această iniţiativă va aduce plusvaloare comunităţii şi ne vom bucura în viitor de roadele investiţiei”, a menţionat directorul StarNet, Alexandru Machedon.
StarNet e prezent la Ungheni de mai bine de un an. În primăvara anului 2010 a fost inaugurată o reprezentanţă în acest oraş, care oferă locuitorilor acces la servicii calitative de Internet, Televiziune digitală şi Televiziune analogică. Pe parcursul anului, StarNet şi-a asumat şi angajamente sociale faţă de comunitatea din Ungheni, deschizând, în parteneriat cu Primăria oraşului, o zonă wi-fi în parcul central, unde toţi doritorii beneficiază de internet gratuit. De asemenea StarNet sponsorizează diverse evenimente culturale din oraş.